BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


duminică, 23 august 2015

SEMNALE DE ALARMA PENTRU PREVENIREA UNEI RECADERI


1. Inadecvat                            Nu mă simt la înălțime, mă simt devalorizat.

2. A spune nu                          Voi încerca să nu spun NU și voi face tot ce mi se cere, chiar dacă știu că asta nu e bine pentru mine.

3. Co-dependență                   Mă preocupă prea mult alții și uit să am grijă de mine.

4. Limite                                  Nu am limite, sunt exagerat într-unul sau altul din actele mele.

5. Respectul de sine               Dau mai multă importanță părerilor altora despre mine decât propriilor mele sentimente.

6. Neînțelegere                        Ceea ce gândesc, simt sau spun nu are importanță, pentru că tot nu mă înțelege nimeni.

7. Nimic de spus                     Îmi reprim emoțiile căci mi-e teamă să vorbesc cuiva despre ele.

8. Negativ                                Mă compar cu ceilalți și-i găsesc superiori mie, iar în mine recunosc doar inferioritatea.


9. Dezaprobare                       Îmi închipui că ceilalți sunt răspunzători pentru problemele și sentimentele mele negative.

10. Auto-compătimire             Am impresia că fac deja prea mult și că ceilalți vor și mai mult.

11. Izolare                               Mă inchid în mine, nu mai ascult și nu mai împărtășesc nimic.

12. Critică                                Toți sunt niște nulități și nu mă pot înțelege.

13. Justificare                         Mă simt rănit sau abandonat de către ceilalți, și asta mă face să doresc să consum.

14. Situații riscante                  Mă simt atras către situațiile riscante și de locurile unde aș putea consuma.

15. Persoane de risc               Frecventez persoane care mă ajută să îmi justific consumul.

16. Frustrare                           Nu pot face față unei suferințe sau unei frustrări și am nevoie sa consum.





Niciun comentariu: