detasarea

Detașarea este posibilă numai pentru aceia care nu se lasă afectați sau perturbați de fiecare situație din viață. Numai cine este capabil să întâmpine cu o atitudine neutră și echilibrată atât succesul cât și a eșecurile, atât iubirea cât și ura, atât durerea cât și plăcerea, este cu adevărat
detașat.

Atașamentul generează dependență de obiectul său și dependența naște sclavie – devenim controlați de atașamentele noastre.

Dacă obiectul atașamentului îți este refuzat, devii nefericit și tânjești după el. Pe de altă parte, dacă îți e dat să te bucuri de el, trăiești cu frica permanentă că îl vei pierde. În felul acesta, libertatea de expresie, tiparele comportamentale și perspectiva asupra vieții ți se limitează.

Odată cu atașamentul, ia naștere și ideea de posesie, simțul proprietății – casa mea, mașina mea, familia mea, averea mea. Acest simț al proprietății este o expresie a ego-ului inferior. Cu fiecare nouă posesie, ego-ul este fortificat, până când posesiile ajung să ne domine și să ne controleze viața.

Imaginați-vă un om masiv care este înlănțuit la pământ. Pare să nu aibă nici o scăpare. În același mod suntem cu toții înlănțuiți de obiectele atașamentelor noastre. Detașarea, pe de altă parte, dezvoltă libertatea de gândire, cuvânt și acțiune. Te eliberează de cătușele care te țin prizonier în planul conștiinței normale, limitate. Cine este detașat se poate bucura de orice plăcere oferită de viață, poate dobândi averi și statut, poate întemeia o familie pe care să o iubească, poate conduce o mare afacere sau chiar un imperiu.

În virtutea detașării sale, totuși, o astfel de persoană nu va fi niciodată dependentă de ele. Se bucură de toate, dar ca stăpân, nu ca sclav. Detașarea îi conferă o libertate sau independență interioară pe care nimic nu o poate învinge. Nici o adversitate nu o poate zdruncina, pentru că ea va rămâne neafectată, fiind bine ancorată în starea de calm și echilibru. Astfel, ea va rămâne stăpână pe ea însăși în orice situație.

Detașarea, prin urmare, trebuie înțeleasă ca abilitatea de a rămâne neafectat de încercările și tribulațiile vieții. Odată cu detașarea, vine și un sentiment mai puternic de iubire și unitate cu cei din jurul nostru.

Înainte de a dobândi atitudinea de detașare, iubim numai pentru că suntem legați sau dependenți de obiectul dragostei noastre, fericirea noastră fiind condiționată de el. Când această condiționare se produce, am încetat de fapt deja să iubim.

Detașarea însă ne permite să încercăm o iubire care nu este legată sau restricționată de atracții și aversiuni personale, lăcomie sau ambiție. Iubirea devine eliberată de motivele personale.

~ Swami Satyasangananda Saraswati