BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 13 august 2015

Meditatia zilei




Meditatia zilei
pentru azi... Joi 13 August 2015:

Indiferent de ceea ce fac sau nu fac ceilalti oameni, noi trebuie sa ne pastram abstinenta si sa ne eliberam de alte dependente din viata noastra. Atunci cand programul nostru de recuperare depinde de ceea ce face sau nu face o alta persoana - in special cineva fata de care suntem implicati emotional - rezultatele sunt de obicei dezastruoase Pe scurt, este important sa lasam deoparte orice implicare emotionala intensa in primele luni de abstinenta, incercand sa accept faptul ca orice sentimente pot sa se schimbe rapid si dramatic. Gandul de paza trebuie sa ne fie 'Fiecare lucru la timpul lui`, concentrandu-ne pe problema noastra numarul unu, inainte de toate. Incerc eu sa imi creez o fundatie solida, in timp ce ma indepartez de orice implicare emotionala riscanta?

Rugaciunea de azi
A inlocui o obsesie cu alta, cum ar fi dragostea sau ura, este un pericol pentru bunastarea mea sufleteasca, asemeni unei dependente.

Ce sa-mi amintesc azi
Imi amintesc zi de zi ca am nevoie de relatii sanatoase cu ceilalti oameni, pentru recuperarea mea.

Niciun comentariu: