Arcul de triumf spre libertate

 Introducere

În general, recunoscut ca textul principal al mișcării moderne de recuperare, cartea intitulată Alcoolicii Anonimi (denumită în mod obișnuit Big Book) a dat naștere unei comunități internaționale numărând milioane de membri. Procesul AA simplu în 12 pași pentru dezvoltarea spirituală îi ajută pe alcoolici și pe alții să se recupereze "dintr-o stare a minții și a corpului aparent fără speranță” (xxxi cuvânt înainte la ediția 1 Alcoolicii Anonimi) şi o „demoralizare jalnică și de neînțeles” (Cartea Mare p30). Imagini simbolice care descriu construirea unui arc spiritual sunt folosite în primele 164 de pagini ale Big Book. Analogia cu construcția elementelor unui arc au fost distilate și rezumate aici astfel încât să poată fi utilizate ca o resursă suplimentară, împreună cu Cartea Mare și alte literaturi AA, pentru a ajuta oamenii să găsească drumul spre eliberarea din alcoolism și alte adicții.

1 - Codul Comunității AA: Iubire și toleranță față de ceilalți (BB 84)

Orice proiect de construcție, dacă urmează să fie solid și să treacă testul timpului, trebuie să respecte un anumit cod care a fost stabilit prin experiență și dovezi ale succesului trecut.

„Iubire și toleranța față de ceilalți” este statuat la pag. 84 în Big Book ca fiind „codul nostru”. Acest cod al Comunității sugerează calea prin care ne construim fundația (piatra de temelie) care este a-i ajuta pe alții, adică cu „Iubire și toleranță”.

2 - Piatra de fundație: Ajutându-i pe alții (BB p97)

Orice structură, spirituală sau de altă natură, are nevoie de o fundație puternică și de prima dată când un alcoolic recuperat a întins mâna pentru a ajuta un alt alcoolic încă suferind, piatra de temelie a Comunității de recuperare a fost așezată. Pe această bază sunt construite atât recuperarea personală, cât și Comunitatea în sine.

Când un nou venit ajunge pentru prima oară la o întâlnire sau primește mesajul recuperării prin oricare altă cale, experiența acumulată, puterea și speranța părtășiei sunt oferite gratuit - în acest spirit fundamental de a-i ajuta pe ceilalţi.

Un capitol întreg, „Lucrul cu alții” este dedicat acestui subiect în Cartea Mare, deci importanța slujirii semenului nostru este un accent clar pe calea sugerată către libertate. unul dintre cofondatorii comunității AA arată la pag. 94 referitor la mesajul de recuperare, că: „Este important ca el să realizeze că încercarea ta de a-i transmite asta joacă un rol vital în propria ta recuperare. De fapt, el s-ar putea să te ajute mai mult decât îl ajuți tu ... sugerează-i cât de important este pentru el să plaseze bunăstarea altor oameni înaintea propriei sale bunăstări.” În plus, capitolul „Lucrul cu alții” (BB pag. 89) începe: „ Experiența practică arată că nimic nu va asigura atât de mult imunitatea față de băutură cât munca intensivă cu alți alcoolici. Aceasta funcționează atunci când alte activități eșuează.”

Indiferent dacă persoana care suferă încă are o zi sau un deceniu de sobrietate, un alt membru în recuperare al părtășiei îl poate ajuta în mod unic și poate fi ajutat în acest proces. După cum se spune la pagina 20 din Cartea Mare „Viețile noastre ca foști băutori cu probleme depind de gândul nostru constant la alții și cum îi putem ajuta să le satisfacem nevoile”. Acest principiu de bază crește și întărește Comunitatea de fiecare dată când două sau mai multe persoane interacționează în spiritul Ajutându-i pe alții.

PIATRA DE FUNDAȚIE [ DEFINIȚIE ]: PIATRA AȘEZATĂ PENTRU A MARCA FUNDAȚIA UNEI CLĂDIRI NOI

3 - Pietre de temelie (BB p47 & p56)

Piatra de temelie este definită ca fiind ceva esențial, indispensabil, de bază. locul de unde începe construcția clădirii. Arcul Spiritual spre Libertate este legat de fundația recuperării prin două pietre de temelie care se concentrează pe credință și unitate. Credința demonstrată prin a crede că există o putere mai mare decât noi înșine și unitate cu acea putere superioară, creatorul nostru, printr-o companie personală vie cu El.

Din fericire, structura noastră este una spirituală, având în vedere că pentru cei mai mulți dintre noi, pietrele noastre de temelie bazate pe Dumnezeu arată mai degrabă a pietricele cand ajungem pentru prima data la locul de muncă al recuperării. Pe tărâmul spiritului, tot ceea ce este necesar este un început, indiferent cât de mic, chiar dacă este atât de mic cât o sămânță de muștar. Și cu acel mic început, orice este posibil, putem muta munții. Deși Big Book folosește cuvantul "Dumnezeu" de peste 200 de ori, este clar că orice concept de „putere mai mare decât noi înșine” (așa cum este descris în ultimul paragral de la pag. 46 din BB) este suficient pentru a construi. Cu adevărat versul caută și vei găsi se manifestă în sălile de recuperare, care sunt pavate cu nenumărate minuni ale ființei pierdute găsite. Asta este semnificatia "recuperării". Cu toții suntem fii și fiice risipitoare care se întorc acasă întru desfătarea Tatălui nostru. Ajungem cu mâna goală, dar suntem primiți ca moștenitori a tot ce are El dacă doar căutăm, cerem și suntem deschiși cinstiți și cu bunăvoință.

2 PIETRE DE TEMELIE

1] CARTEA MARE PG 47 „A CREDE ÎN O PUTERE MAI MARE DECÂT MINE”

2] CARTEA MARE PG 56 „A TRĂI ÎN COMPANIA CONȘTIENTĂ CU CREATORUL NOSTRU”

PIATRA DE TEMELIE [ DEFINIȚIE ]: CEVA CARE ESTE ESENTIAL, INDISPENSABIL, DE BAZĂ, LOCUL DE ÎNCEPERE A CONSTRUCȚIEI DE CLĂDIRI MONUMENTALE.

4 - Arcul (BB 62 & 75)

Construirea „arcului prin care vom păși ca un om liber în sfârșit„ (BB p75)se va realiza prin plasarea in ordine a 12 pietre care reprezintă cei 12 pasi ai recu-perării. Arcul (arch) este rădăcina cuvântului arhitectură. Deși arcul este aproape cea mai puternică structură arhitecturală, are nevoie de sprijin în timpul fazei de construcție înainte ca toate  „pietrele” să fie puse la locul lor. Din fericire avem kitul de instrumente spirituale care ne ajuta să construim.Comunitatea oferă schelele și contravântuirile de susținere a structuriipentru persoana în recuperare prin„împărtășirea puterii, speranței și experienței”(vezi preambulul AA). Uneltele sunt, de asemenea, necesare într-un proiect de construcție și instrumentele spiritualesunt necesare pentru arcul nostru spiritual (vezi BB p25 și p95)

Pietre de construcție: lucrul pașilor

După trezirea noastră spirituală, reușind să aliniem voia noastră cu voia lui Dumnezeu, care este scopul principal al procesului in 12 pași (12&12, pag. 40),ne aflăm în punctul de culme al proiectului construcției arcului. Suntem în punctul în care cheia de boltă pentru recuperarea noastrăva fi pusă în la locul ei pentru a asigura și consolida arcul nostru spiritual ca odurabilă structură spirituală pentru viață.

5 - Piatra de boltă (BB p 62 & 63)

Vârful arcului, Cheia de boltă, este considerată ca reținând toate celelalte piese la un loc. În programul nostru spiritual personal, precum și în părtășie îngeneral, această cheie de boltă -piatra este o dependență completă și încredere în Dumnezeu și în voia Lui pentru noi, așa cum s-a afirmat în pag. 62 si 63 din big Book:

El este Directorul; noi suntem agenţii Lui. El este Părintele, noi suntem copiii Lui Conceptul acesta, care a devenit piatra de boltă a noului arc de triumf pe sub care am păşit către libertate, este simplu, ca majoritatea ideilor bune. După ce am adoptat această atitudine în mod sincer, au început să se petreacă tot soiul de lucruri remarcabile. Aveam un nou Patron, care fiind atotputernic, ne-a furnizat cele necesare, cu condiţia ca noi să ne ţinem în preajma Lui şi să-I împlinim lucrarea bine.

La pag. 45  din Big Book dilema noastră este identificată ca fiind lipsa de putere, urmată de declarația: este exact despre ce este vorba în această carte, obiectivul ei principal este a găsi o putere mai mate decât tine care îți va rezolva problema.

Apoi pagina 59 apare revelatia „Este unul care are toată puterea, acela este Dumnezeu, fie-vă dat să-l găsiți acum și i-am cerut protecția și grija cu un abandon complet ...Si deasemenea... „Jumătățile de măsură nu ne-au folosit la nimic” ...și...  "te rugăm să fiineînfricat și minuțios” ...și...”suntem dispuși să mergem până în pânzele albe ”.

Acestea sunt puternice declarații lipsite de ambiguitate. Nu există loc pentru presupuneri sau interpretări greșite. Acest tip de relație personală este cheia de boltă a „Arcului de Triumf prin pe care am trecut spre libertate.

6 - Libertate

Arcul este o structură arhitecturală proiectată pentru a susține greutate deasupra. Protejează spațiul interior al arcadei de distrugerea care ar fi asociată cu prăbușirea sa structurală. Arcul nostru spiritual ne protejează de la distrugerea dependenței și a tulburărilor emoționale („Bedevilments”) enumerate la pagina 52 din Cartea Mare. Arcul, adică cei 12 pași cu piatra de fundație, piatra de temelie, celelalte pietre și cheia de boltă așa cum sunt prezentate în Cartea Mare, conduc către cele 12 promisiuni, așa cum este menționat la pagina 83 din BB, înlocuind „Bedevilments”

NUMAI 31 DE PAGINI MAI TÂRZIU TORTURILE SUFLETESTI SUNT ÎNLOCUITE DE PROMISIUNI
TORTURI SUFLETESTI (pagina 52)		PROMISIUNILE (pagina 83)
Aveam probleme cu relațiile personale.		Ne vom pierde interesul pentru lucrurile egoiste și vom câștiga interes pentru semenii noștri. Căutarea de sine va scăpa.
Nu ne-am putut controla natura emoțională.		Vom înțelege cuvântul seninătate și cunoaștem pacea.
Am fost o pradă a mizeriei și a depresiei.		Întreaga noastră atitudine și viziune asupra vieții se vor schimba.
Nu ne-am putea câștiga existența.		Frica de oameni și de insecuritatea economică ne va părăsi.
Aveam un sentiment de inutilitate.		Acel sentiment de inutilitate și autocompătimire va dispărea.
Eram plini de frică.		Vom ști intuitiv cum să gestionăm situațiile care ne-au dezamăgit.
Eram nefericiți.		Vom cunoaște o nouă libertate și o nouă fericire.
Nu am putut părea să fim de real ajutor altor oameni.		Indiferent cât de departe am mers pe scară, vom vedea cum experiența dvs. poate beneficia pe alții. Nu vom regreta trecutul și nici nu dorim să-i închidem ușa.
Și, mai ales,		Ne vom da seama brusc că Dumnezeu face pentru noi ceea ce noi nu am putea face pentru noi înșine.

7 Noi - Comunitatea

Cei doisprezece Pași încep cu cuvântul "noi". Structura arcului este una puternică, dar se creează presiune orizontală și se va prăbuși fără bonturi pe ambele părți. Nu poate rezista singur. Multe structuri de arc sunt construite într-o serie, cu un arc după altul, se conectează unul cu celălalt, oferind suportul critic care permite structurilor să rămână puternice.

"Noi" în Comunitatea de recuperare este compus din milioane de indivizi, construind arcadele lor personale spre libertate, interdependente și „...uniți sub un singur Dumnezeu, cu inimile și mințile în acord cu bunăstarea celorlalți...” (BB, p161). Așa cum spune traditia 1 Bunăstarea noastră comună ar trebui să fie pe primul loc; recuperarea personală depinde de unitatea AA.

Supraviețuirea comunității salvează individul și invers, făcând posibilă menținerea celor trei moșteniri ale AA: Unity-Service-Recovery.

REZUMAT

Proiectul Arch Building este o aventură a vieții. Ca în orice structură, o dată construit, necesită atenție și întreținere continuă. Toate componentele sunt interdependente și trebuie menținute la locul lor pentru ca structura să rămână puternică.

Pe scurt, cele 12 concepte cheie pentru Arch Building sunt:

1) Piatra de fundație: Ajutându-i pe alții

2) Codul Comunității: iubirea și toleranța față de ceilalți

3) Piatra de temelie #1: Găsiți o putere mai mare

4) Piatra de temelie #2: Fii în compania lui Dumnezeu

5) Suport Arch: Comunitatea

6) Kit de instrumente spirituale: ajutor în toate fazele de construcție și întreținere

7) 12 pași: 12 pietre ale arcului

8) Cheia de boltă: Dumnezeu este Director Suprem, Principiu și Tată

9) Dependență / Opt Bedevilments - torturi sufletești: Arcul ne ferește de acestea

10) Douăsprezece promisiuni: Rezultatele pașilor noștri pe calea către libertate

11) "Noi" în Comunitate: Arcul nu poate sta singur.

 DOWNLOAD ARCH BUILDERS BOOK

Scopul Celor 12 Paşi AA

 ... se explică faptul că ceilalţi Paşi ai programului AA pot fi practicaţi cu succes numai după ce Pasul 3 a fost încercat cu hotărîre şi tenacitate. Această declaraţie poate îi va dezechilibra pe începători, care tocmai au trecut prin repetate dezumflări ale ego-ului şi cărora le-a sporit convingerea că voinţa umană nu are absolut nici o valoare. Au ajuns să fie convinşi – şi pe bună dreptate – că multe probleme, pe lîngă cea a alcoolului, nu se vor îmblînzi, în urma unor impetuoase luări cu asalt, numai pe baza puterii individului. Dar acum apar situaţii în care anumite lucruri nu pot fi făcute decît de individul - însuşi. Singur-singurel, în lumina împrejurărilor specifice vieţii proprii, el are nevoie să-şi dezvolte calitatea bunăvoinţei. Odată ajuns la bunăvoinţă, numai el singur poate lua hotărîrea de a trudi mai departe. Încercarea de a face aceasta este un act de voinţă personală. Toţi cei 12 Paşi ne solicită o strădanie personală susţinută, de a ne conforma principiilor exprimate de aceşti Paşi şi deci, voinţei lui Dumnezeu;-sîntem convinşi de aceasta.

Începem să ne folosim voinţa personală cum se cuvine atunci cînd încercăm s-o punem în acord cu voia lui Dumnezeu. Pentru fiecare dintre noi, aceasta a fost o minunată revelaţie. Tot necazul nostru provenise din folosirea greşită a puterii voinţei. Încercaserăm să ne bombardăm problemele cu ea, în loc să încercăm s-o armonizăm cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne privea. Pentru a face tot mai mult posibil acest lucru (alinierea voinței proprii cu voia lui Dumnezeu) este scopul Celor 12 Paşi AA, iar Pasul 3 ne deschide poarta.

Odată ce am căzut de acord cu aceste idei, ne este cu adevărat uşor să începem punerea în practică a Pasului 3. În toate clipele de tulburări emoţionale sau de nehotărîre, putem lua o pauză, căuta un strop de linişte şi rosti simplu, cu calm: Doamne, dă-mi seninătatea, să accept ceea ce nu pot schimba; curaj să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să le deosebesc. Fie voia Ta – şi nu a mea”

12&12 , pasul 3

speciali și unici

Umilința este fundamentul spiritual al recuperării. Pentru a ne simți vrednici, nu trebuie să fim unici. Oamenii care se descurcă cel mai bine în recuperare sunt cei care se predau și urmează sugestiile.

Un prim răspuns comun la cerințele de recuperare este să negociem, să alegem ceea ce credem că va fi de ajutor. O persoană ar putea spune: „Nu trebuie să merg la o întâlnire în fiecare zi în primele nouăzeci de zile de recuperare. Două întâlniri pe săptămână sunt suficiente pentru mine.” Un alt nou venit ar putea exclama: „Nu am nevoie de un sponsor. Pot să fac asta singur.” Altul ar putea spune: „Nu trebuie să lucrez toți pașii. Unu și Doisprezece sunt de ajuns pentru mine.” Acest tip de gândire se bazează pe credința greșită că suntem speciali și unici și că nu trebuie să facem ceea ce au făcut toți ceilalți pentru a dezvolta o recuperare solidă și robustă. Această atitudine periculoasă i-a condus pe mulți nou-veniți, și chiar pe unii vechi, înapoi în adâncul disperării și al recăderii. Suntem speciali și unici, dar nu în acest sens.

Pentru a începe recuperarea, trebuie să ne predăm. Predarea poate fi cel mai bine definită ca acceptarea totală și completă a realității situației noastre. Suferim de o boală pe care suntem neputincioși să o învingem pe cont propriu. Predarea înseamnă, de asemenea, că acceptăm că boala noastră a afectat modul în care ne gestionăm viața.

Este mult de acceptat dacă suntem guvernați de falsă mândrie și avem tendința de a minimiza gravitatea problemelor. Motivația din spatele acestei strategii de auto-înfrângere este „Dacă nu trebuie să fac tot ce trebuie să facă toți ceilalți, atunci nu sunt la fel de bolnav sau la fel de rău ca toți cei care trebuie să lucreze întregul program”. Aici începe pericolul. Dacă nu ne predăm realității condiției noastre, atunci nu vom fi mișcați sau motivați să facem eforturi pentru a rămâne abstinenti. Nu vom avea fundația necesară pentru a aborda sarcinile viitoare care sunt necesare pentru a stabili o recuperare solidă.

Simțirea că suntem speciali ne împiedică, de asemenea, să dobândim smerenia. Umilința este fundamentul spiritual al recuperării noastre, iar singura soluție la problema medicală a dependenței este un leac spiritual.

Stupid Thing #5: Feeling Special and Unique (part one)

Problema nu înseamnă că ceva nu este în regulă.

 4

Problema înseamnă că ceva este în regulă.

Deci ce facem cu suferința noastră sobră? Trebuie să ne uităm la atitudinea pe care o avem față de probleme în recuperarea noastră. Recuperarea optimă necesită să privim problemele într-o lumină diferită. Problema nu înseamnă că ceva nu este în regulă. Dimpotrivă. Problema înseamnă că ceva este în regulă. Atunci când întâmpinăm probleme, aceasta oferă cu adevărat direcționalitate creșterii noastre. Evidențiază următorul pas pe care trebuie să-l facem în dezvoltarea noastră personală.

Sunt convins că recuperarea optimă poate fi obținută doar atunci când avem sobrietate emoțională. Am definit sobrietatea emoțională în felul următor.

Este atunci când ce este mai bun în noi conduce (este răspunzător de) restul din noi.

Această stare de spirit este atinsă atunci când ceea ce faci este forța determinantă a bunăstării tale emoționale, mai degrabă decât să permită bunăstării tale emoționale să fie prea influențată de o situație în care te afli sau de ceea ce fac sau nu alții.

Pentru a avea sobrietate emoțională, trebuie să renunțăm la așteptările noastre paralizante. Trebuie să încetăm să pretindem ca viața să se conformeze așteptărilor noastre și, în schimb, să adoptăm perspectiva conform căreia este treaba noastră să găsim cel mai bun mod de a face față oricărei provocări pe care ne-o pune viața în față.

Reguli inaplicabile

 3

Reguli inaplicabile

Dacă acceptăm această noțiune,

„Este o axiomă spirituală că ori de câte ori suntem deranjați, indiferent de cauză, este ceva în neregulă cu noi.”

atunci înseamnă că ori de câte ori suntem supărați avem șansa să descoperim una dintre cerințele noastre sau reguli inaplicabile. Acest tip de atitudine față de problemele noastre ne va ajuta să devenim mai conștienți de așteptările noastre fatale și paralizante. Vezi că așteptările noastre nu sunt chiar atât de evidente, majoritatea funcționează în afara conștientizării noastre și majoritatea își au originea în copilăria noastră.

Dr. Alexander Lowen, fondatorul Bioenergetics, a făcut o observație clinică strălucitoare. El a concluzionat că,

Când suferim o pierdere sau o traumă în copilărie care ne amenință sau ne subminează sentimentul de securitate și acceptare de sine, vom cere ca viitorul nostru să inverseze experiențele trecutului nostru.

Noi generăm această așteptare pentru a crea speranță care, la rândul ei, ne asigură existența. Adoptăm această atitudine pentru a rămâne cât mai întregi. Pentru că fără speranța că viitorul nostru ar putea fi diferit, nu ar exista niciun motiv să trăim în continuare. Am renunța. Nu există niciun motiv să trăiești.

Această decizie este însă inconștientă. Nu suntem conștienți că am creat o regulă inaplicabilă (care cere ca viitorul nostru să inverseze experiențele trecutului) până când experimentăm un eveniment care nu se conformează așteptărilor noastre. Apoi reactionam.

Iată câteva dintre așteptările pe care le impunem viitorului nostru în funcție de tipul de rană suferită în copilărie:

• Dacă nu am fost ascultați în copilărie, ne vom aștepta ca toată lumea să ne asculte.
• Dacă nu am fost respectați, vom cere respect.
• Dacă nu am fost văzuți, vom cere să fim văzuți.
• Dacă sentimentele nu au fost luate în considerare, ne vom aștepta să fim luați în considerare.
• Dacă nu am fost iubiți, ne vom aștepta să fim iubiți.
• Dacă nu am fost ascultați, ne vom aștepta la o atenție nedivizată când vorbim.
• Dacă nu am fost iubiți, vom cere să fim iubiți.
• Dacă nu am fost mângâiați, vom cere să fim mângâiați atunci când suntem răniți sau supărați.

Căutăm ceea ce nu am obținut în copilărie, dar aveam nevoie pentru dezvoltarea noastră. Generăm reguli neaplicabile ca o modalitate de a încerca să ne controlăm viitorul pentru a ne asigura că obținem ceea ce avem nevoie. Problema este că nu îi putem controla pe alții și, în cele din urmă, ei nu reușesc să ne satisfacă nevoile sau se răzvrătesc împotriva controlului nostru. Acesta este momentul în care se lovește suferința sobră.

așteptările sunt resentimente premeditate

 2

Suferința în abstinență: așteptările sunt resentimente premeditate

De cele mai multe ori nu reușim să identificăm cauza suferinței noastre. Nu putem vedea că așteptările noastre sunt adevărata problemă. Atribuim problema unor factori externi – un soț egoist, un șef crud, un partener neiertător, un părinte nerezonabil etc. De ce? Pentru că pentru noi așteptările noastre sunt normale și, prin urmare, rezonabile - ceea ce înseamnă că simțim că avem tot dreptul să ne pretindem cum ar trebui să fie viața. Nu putem vedea cât de nealiniați cu realitatea eram cu adevărat.

Recuperarea optimă necesită să acceptăm următoarele: că nu avem dreptul să ne așteptăm ca alții să se ridice la înălțimea așteptărilor noastre sau să cerem ca viața să fie conformă idealurilor noastre. În întâlnirile A.A. auzim că așteptările sunt resentimente premeditate. Acest lucru este foarte adevărat.

Așteptările nu duc doar la resentimente, ci interferează cu creșterea noastră și cu o conexiune sănătoasă cu ceilalți.

Odată ce începem să realizăm că așteptările noastre sunt adevărata problemă, ne putem descurca să creștem și să renunțăm la cerințele noastre șocante. Începem să vedem că atunci când suntem supărați este pentru că viața nu se conformează cu una dintre așteptările noastre. Bill Wilson a făcut acest punct foarte clar în Doisprezece pași și Douăsprezece tradiții. Când a discutat despre Pasul Zece, el a spus că,

„Este o axiomă spirituală că ori de câte ori suntem deranjați, indiferent de cauză, este ceva în neregulă cu noi.”

Suferința în abstinență

Suferința în abstinență: cauzată de concentrarea asupra modului în care ar trebui să fie viața

Ceea ce am descoperit este că suferința lor în abstinență avea ceva în comun – a fost cauzată de o variație a unei teme recurente. Acești oameni au cerut (aceasta era tema recurentă) ca viața să se conformeze așteptărilor lor. Cererile lor au făcut să le fie greu să facă față, deoarece aveau căruța înaintea calului, ceea ce înseamnă că erau agățați de cum ar trebui să fie viața. Cum se întâmplă asta? Cum ajungem să ne punem într-o asemenea poziție?

Iată ce provoacă această mizerie: energia se duce pe ce ne concentrăm. Când atenția noastră este concentrată asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple, nu ne putem folosi resursele interne pentru a descoperi o adaptare sau o soluție creativă la orice situație cu care ne confruntăm. Suntem scăpați de echilibru și ne aflăm în imposibilitatea de a ne recăpăta sau de a ne reface echilibrul.

Aceasta este cauza suferinței noastre în abstinență: suntem dezechilibrati și nu știm cum să ne restabilim homeostazia. Nu știm să ne auto-reglăm.

Cum putem folosi această perspectivă pentru a crește?

Un principiu este că problema nu este niciodată problema reală. Adevărata problemă constă în modul în care facem față sau nu. Aceasta este cheia pentru o recuperare optimă. Viața este ceea ce este, modul în care facem față este ceea ce contează. Orice cerere ca viața să se conformeze dorințelor noastre ne ține blocați și imaturi. Ne împiedică să ne realizăm întregul potențial. Ne împiedică să creștem. Ne diminuează potențialul.

READ PART TWO             READ PART THREE                    READ PART FOUR

5 - Autenticitate (pasul 10)

Autenticitate, compasiune, responsabilitate și credibilitate: Recompensele ascunse ale amendamentelor

Există multe beneficii ascunse, sau recompense, din eforturile noastre de a adera la principiile corecte și la o viață mai sănătoasă.

Pasul 10 ne cere să rămânem aproape de experiența noastră și să învățăm din ea.

Mergând un pas înainte, deținând cine suntem cu adevărat și asumându-ne responsabilitatea pentru acțiunile noastre, continuăm reconstrucția unui concept de sine mai pozitiv. Autenticitatea este esențială pentru creșterea și dezvoltarea noastră. Este esențial pentru recuperarea noastră și pentru maturitatea noastră.

Autenticitatea creează prezență. Ne permite să trăim momentul, chiar aici, chiar acum. Când suntem prezenți, ne experimentăm pe deplin pe noi înșine, gândurile noastre, sentimentele noastre și cealaltă persoană.

Autenticitatea este un cadou și o recompensă incredibilă pentru că avem curajul de a ne înfrunta așa cum suntem. De asemenea, ne ajută să ne conectăm la o compasiune profundă pentru propria noastră suferință, pentru suferința pe care le-am provocat altora și pentru cei care încă suferă.

Un spirit de compasiune evoluează din procesul de reparare și dintr-o practică de autoexaminare. A fi plin de compasiune este un rezultat natural al acestui proces. Făcând o listă cu toți oamenii cărora i-am rănit și descoperind modelul care stă la baza comportamentului nostru vătămător, putem vedea că am fost numitorul comun în toate dificultățile noastre.

Să ne asumăm responsabilitatea pentru cine am fost, pentru ceea ce am greșit și pentru cine vrem să fim este auto-împuternicire. Nu ne putem repara sincer decât dacă suntem plini de compasiune. Sensul cuvântului compasiune demonstrează importanța acestuia în acest proces. Este derivat din cuvântul latin com, care este un prefix care înseamnă „împreună”, și pati, un sufix care înseamnă „a suferi”. Compasiunea, prin urmare, este întristarea pentru suferințele sau necazurile cuiva, însoțită de dorința de a ajuta. Când facem reparații, generăm compasiune pentru noi înșine și pentru ceilalți.

Căutând să ne îndreptăm greșelile și să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce am greșit, ne eliberează și de nevoia noastră de a avea dreptate. Putem pune capăt conflictului cu semenii noștri. Putem înceta să încercăm să-i convingem pe alții că avem dreptate și ei greșesc.

Facem reparații ca să ne asumăm responsabilitatea pentru partea noastră a străzii, deoarece este ceea ce trebuie făcut și o facem mai degrabă pentru a ne ierta pe noi înșine decât pentru a căuta sau primi iertare. Încetăm să fim la înălțimea așteptărilor celorlalți și devenim mai preocupați de ceea ce așteptăm de la noi înșine.

Una dintre recompensele ascunse ale lucrului acestor trei pași este că concentrarea noastră asupra rezultatelor scade. Este un paradox. Când ne schimbăm atenția de la rezultate la provocările și bucuriile de a fi (de proces), ne putem folosi conștientizarea pentru a ne realiza potențialul.

A fi un proces de naștere a potențialităților este incitant, pentru că este procesul de descoperire și descoperire a cine suntem cu adevărat. Acest lucru ne reunește cu adevăratul nostru sine, cu nevoia noastră de bază de a crește și ne restabilește capacitatea de a ne autoactualiza. Ne recuperăm motivația de a crește, care a fost deturnată de sinele nostru fals și de sinele nostru dependent.

Una dintre recompensele ascunse de la pașii 8, 9 și 10 este restabilirea încrederii. Restabilim încrederea pe care am zdrobit-o devenind demni de încredere. A fi demn de încredere este esențial dacă dorim să dezvoltăm relații umane sănătoase.

A fi demn de încredere este sacru. Ne cere să operăm din ceea ce este mai bun din noi, nu din cel mai rău din noi. Aceasta este o recompensă ascunsă foarte importantă din pașii 8, 9 și 10. Restabilim încrederea în relațiile noastre pentru că merităm să avem încredere. Acest lucru nu înseamnă că devenim perfecți și, prin urmare, nu vom mai greși vreodată. Ne străduim spre progres, nu perfecțiune. Dar dacă ne angajăm să facem o autoevaluare exactă, vom recunoaște când greșim și vom curăța.

4 - Trecerea de la un sine fals bazat pe ego la o ființă umană autentică (pasii 8, 9)

În pașii 8 și 9, ne vom muta concentrarea de la sine la alții. Ne vom concentra pe îmbunătățirea relațiilor noastre cu ceilalți. Mai întâi vom vedea cum falsul nostru sine ne-a afectat relațiile, apoi ne vom ocupa de repararea lor. Pașii 8, 9 și 10 formează baza pentru bunăstarea noastră emoțională.

Iată ce face ca acest Pas să fie atât de provocator: ni se cere să încălcăm o regulă de bază a sinelui nostru fals, care cerea cândva că trebuie să fim perfecți, că trebuie să fim supraoameni pentru a fi OK. A fi om nu a fost suficient; trebuia să devenim cineva care nu eram. Trebuia să fim mai mult decât oameni. Ne-am respins pentru a deveni un sine fabricat. Am devenit falși, trăind în spatele unei fațade fabricate.

Dr. Nathaniel Branden (1994), una dintre cele mai importante autorități în domeniul stimei de sine, a identificat șase caracteristici pe care le posedă persoanele cu stima de sine ridicată. Asumarea răspunderii a fost numărul unu.

Vedem imediat câteva dintre beneficiile Pasului 8. Învățăm despre iertare, ce este nevoie pentru a dezvolta stima de sine și cum să ne ridicăm pe picioarele noastre. Ne recuperăm integritatea. Ne îndreptăm spre a ne ierta pe noi înșine și pe ceilalți. Ne mutăm într-un loc dincolo de bine și rău, unde ne asumăm responsabilitatea pentru noi înșine și pentru acțiunile noastre.

Examinând lista noastră, putem vedea un model în comportamentul nostru distructiv. În Doisprezece pași și Douăsprezece tradiții, Bill Wilson a descris procesul în felul următor: În timp ce scopul de a face reparații altora este primordial, este la fel de necesar ca dintr-o examinare a relațiilor noastre personale să extragem fiecare informație despre noi înșine și despre dificultățile noastre fundamentale. Deoarece relațiile defectuoase cu alte ființe umane au fost aproape întotdeauna cauza imediată a necazurilor noastre, inclusiv alcoolismul nostru, niciun domeniu de investigație nu ar putea aduce recompense mai satisfăcătoare și mai valoroase decât acesta.

La Pasul 8, am devenit dispuși să facem reparații acelor oameni cărora le-am făcut necazuri, pe care i-am rănit. Pasul 9 este despre a fi sincer atunci când facem reparații. Încercăm să restabilim justiția socială. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că restabilim drepturile omului unei persoane a căror drepturi le-am încălcat. Dacă suntem cu adevărat sinceri, există șansa ca reparațiile noastre să promoveze vindecarea și să facă pe cineva din nou întreg.

Când facem reparații, trebuie să recunoaștem cât de profund i-am rănit pe alții. Ei, victimele noastre, nu erau în niciun fel răspunzători pentru ceea ce le făcusem noi. Nu putem justifica comportamentul nostru putred. Am făcut ceea ce am făcut pentru cine eram, nu pentru cine erau ei.

Menținerea motivului corect pentru a face amendamente ne poate ajuta să răspundem în mod corespunzător, indiferent dacă suntem iertați sau nu. Dacă  reparăm din motivul corect, atunci lipsa de iertare a victimei nu ne va dezechilibra. Le vom oferi spațiu pentru a răspunde în orice mod au nevoie. Îi vom lăsa să ne spună cum au fost răniți. Nu îi vom întrerupe și nu vom insista că greșesc. Le vom onora și respecta sentimentele. Nu vom impune nicio așteptare și nu vom impune nicio judecată asupra răspunsului lor; le vom accepta reacția pentru ceea ce este.

De fiecare dată când facem reparații, rezolvăm o altă problemă neterminată. Acest lucru are un efect foarte pozitiv asupra psihicului nostru. Această energie devine acum disponibilă pentru a trăi, pentru a ne ajuta să ne ocupăm mai eficient de ceea ce se întâmplă în momentul prezent.

3 - cel mai bun sine al nostru (pasii 5, 6, 7)

Al cincilea pas creează o bază solidă pentru recuperare bazată pe bunăvoință

Nu vom atinge niciodată seninătatea și liniștea sufletească dacă nu ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre și pentru curățarea casei. Al cincilea pas ne învață valoarea autenticității și importanța de a avea un martor luminat în viața noastră. Acești doi factori vor fi esențiali în recuperarea noastră.

Capacitatea de a face un pas și de a accepta responsabilitatea de a ne schimba defectele de caracter separă pe cei care doresc de cei care nu doresc. Angajamentul nostru de a scăpa de acele defecte de caracter care au cauzat probleme cu semenii noștri și cu societatea în general se află în centrul spiritului de recuperare. Ne propunem să devenim cel mai bun sine al nostru. Trebuie să ne amintim, totuși, că dorința nu este egală cu capacitatea. Este nerezonabil să ne așteptăm să ne ridicăm deasupra tuturor defectelor noastre de caracter și să ne înălțăm în sălile sfințite ale sfinților. Nu putem; este imposibil. În loc să ne așteptăm la imposibil, va trebui să ne mulțumim cu o îmbunătățire constantă. A lupta pentru progres, mai degrabă decât perfecțiune, este cea mai bună atitudine pe care o putem lua pentru a deveni cel mai bun sine posibil.

Acest Pas ne ajută să realizăm că există forțe care operează în noi, care ar putea rezista schimbării. Trebuie să înțelegem aceste forțe dacă vom reuși să ne înlăturăm defectele de caracter.

Să fim sinceri cu noi înșine și să lucrăm prin rezistența noastră pentru a elimina unele dintre defectele noastre de caracter sunt părți importante ale procesului de schimbare. Când responsabilitatea este fuzionată cu vina, se creează un blocaj care interferează cu mobilizarea și motivarea noastră pentru schimbare.

Responsabilitatea se auto-împuternicește și nu trebuie confundată cu vina, ceea ce paralizează. Nu ne asumăm responsabilitatea dacă ne învinovățim pentru ceea ce am făcut greșit. Acesta este modul în care sinele nostru fals ne păcălește, făcându-ne să credem că facem ceva în legătură cu o problemă, atunci când nu. Acestea sunt jocuri inutile de auto-îmbunătățire. Învinovățirea noastră este o parte a problemei, nu o parte a soluției.

Începem să vedem că dorința noastră de a crește, de a ne autorealiza, este un tip foarte diferit de motivație. Această motivație, bazată pe dorința de a crește, oferă o bază solidă pentru recuperarea noastră. Nu este temporară și de scurtă durată ca o motivație bazată pe rezolvarea unei probleme.

Pașii 1-7 ne-au restructurat relația cu noi înșine. Am renunțat la încrederea în sinele nostru fals și am început, în serios, să-l înlocuim cu un eu superior, un eu adevărat. Ne propunem să devenim cel mai bun sine al nostru și, pentru a face asta, trebuie să facem un pas și să acceptăm responsabilitatea de a schimba.

2 - decizia de a ne găsi adevăratul sine (pasul 4)

Scopul inventarului la al patrulea pas este de a crea o conștientizare a ceea ce facem și cum facem. Bill Wilson a indicat că inventarul ne ajută să aflăm exact cum, când și unde ne-au deformat dorințele noastre naturale. Dorim să privim în mod direct nefericirea pe care aceasta a provocat-o altora și nouă înșine. Descoperind care sunt diformitățile noastre emoționale, ne putem îndrepta către corectarea lor. Fără un efort voluntar și persistent de a face acest lucru, poate exista prea puțină sobrietate și mulțumire (Doisprezece Pași și Douăsprezece Tradiții).

Trebuie să dezvoltăm o înțelegere a forțelor din interiorul nostru care ne determină să ne comportăm așa cum o facem. Aceasta este la baza problemelor noastre. „În relațiile noastre distorsionate cu familia, prietenii și societatea în general, mulți dintre noi am suferit cel mai mult. . . . Faptul principal pe care nu îl recunoaștem este incapacitatea noastră totală de a forma un parteneriat adevărat cu o altă ființă umană” (Doisprezece pași și douăsprezece tradiții).

Ce cauzează eșecul nostru de a forma parteneriate adevărate? Bill Wilson a crezut că este egomania. Dificultățile noastre sunt mai bine înțelese ca o lipsă de diferențiere sau de maturitate emoțională. Acest lucru nu înseamnă că nu suntem egomani; clar suntem. Egomania este însă rezultatul lipsei de diferențiere, nu cauza acesteia. Simplu spus, diferențierea se referă la gradul în care ne putem ține pe noi înșine în relații. Cu cât nivelul nostru de diferențiere este mai scăzut, cu atât suntem mai imaturi și vom fi mai reactivi emoțional.

Inventarul nostru va dezvălui că sub tot acest nonsens, există două forțe naturale. Ele sunt: (1) dorința noastră de a fi împreună, de a ne alătura sau de a mulțumi sau de a coopera; și (2) dorința noastră de a fi noi înșine, de a merge pe ritmul nostru și de a ne păstra individualitatea. Când aceste două forțe sunt echilibrate, suntem în integritate. Folosesc cuvântul integritate pentru a mă referi la totalitate. Când suntem integri, respectăm atât nevoia noastră de unitate, cât și nevoia noastră de individualitate. Echilibrarea nevoii noastre de unitate cu nevoia noastră de individualitate este importantă pentru a stabili bunăstarea emoțională.

Odată ce ne-am finalizat inventarul moral căutător și neînfricat, suntem gata să facem următorul pas în dezvoltarea unui concept de sine pozitiv.

1 -adevaratul sine pierdut (pasii 1, 2, 3)

Cei 12 pași ne ajută să construim un design de viață care să conducă la un sentiment profund de bunăstare, seninătate și liniște sufletească

Cei Doisprezece Pași ai Alcoolicilor Anonimi au fost anunțați ca fiind cea mai importantă dezvoltare spirituală din ultimii 100 de ani (Rohr 2011). Luați în considerare faptul că cei Doisprezece Pași au avut mai mult succes în tratarea unei game largi de probleme de dependență decât toate celelalte intervenții medicale sau psihologice sau programe de tratament combinate (Schenker 2009).

Cei Doisprezece Pași ne ajută să ne recuperăm adevăratul sine pierdut. Ei oferă un cadru care ne ajută să dezvoltăm o nouă înțelegere a noastră și care ne învață un design de viață care încurajează autenticitatea și responsabilitatea. Acest nou design duce la un sentiment profund de bunăstare, seninătate și liniște sufletească.

Abraham Maslow a făcut următoarele observații despre importanța unei nevoi de bază, cum ar fi autorealizarea:

• Absența realizării de sine generează boală.

• Prezența sinelui nostru adevărat previne îmbolnăvirea

• Restabilirea sinelui adevărat vindecă boala.

Primii trei Pași ne ajută să demolăm fundația pe care am construit o viață care a dus în cele din urmă la dispariția noastră. Ei ne dau speranța că o viață mai bună este posibilă.

Este o axiomă spirituală că, cu cât încercăm să ne controlăm mai mult viața, cu atât mai mult ne pierdem controlul. Acesta este în centrul Pasului 1: ni se cere să ne recunoaștem neputința. Bill Wilson a descris-o când a scris: „Fiecare instinct natural strigă împotriva ideii de neputință personală” (Doisprezece pași și douăsprezece tradiții). Pentru noi, controlul este esențial pentru bunăstarea noastră, chiar dacă în realitate este adevărat contrariul.

Recuperarea începe atunci când mitul personal al controlului este spulberat. Renunțăm să ne controlăm viețile și încetăm să mai încercăm să-i controlăm pe alții; încetăm să încercăm să ne controlăm băutura sau consumul de droguri sau orice încercăm să controlăm. Acceptăm și ne predăm realității că suntem scăpați de sub control. Aici începe deconstrucția sinelui nostru fals. Bill Wilson a descris acest proces drept „deflație în profunzime”. De asemenea, a fost denumită „a atinge fundul” (Tiebout 1999).

Când ne predăm, încrederea noastră pe sinele nostru fals este slăbită. Acest lucru este esențial pentru fundamentul recuperării noastre și este ceea ce se înțelege prin „prea puțin bine poate veni oricărui alcoolic care se alătură A.A. dacă nu a acceptat mai întâi slăbiciunea sa devastatoare și toate consecințele ei” (Doisprezece pași și douăsprezece tradiții).

Luarea deciziei de a ne găsi adevăratul sine este esențială pentru a ne schimba viața. Dacă nu ne asumăm un angajament din toată inima, disciplinat, durabil și neclintit, nu vom putea tolera disconfortul care vine din creștere. Am fost preveniți despre acest lucru când ni s-a spus că „jumățile de măsură nu ne-au folosit la nimic” (Alcoolicii Anonimi).

PART ONE          PART TWO          PART THREE          PART FOUR           PART FIVE

Allen Berger despte sobrietatea emoțională

 Când vei atinge sobrietatea emoțională, vei putea face față vieții în condițiile vieții. Te vei ține pe tine însuți în relații, vei fi echilibrat emoțional și vei menține o perspectivă sănătoasă asupra lucrurilor care sunt supărătoare, menții centrul de greutate emoțional în tine și vei rămâne pe pământ în perioadele tulburi, te vei concentra pe lucrurile pe care le poți schimba și accepți și renunți la ceea ce nu poți schimba. Capeți încredere în „procesul de recuperare”, cunoști un nou nivel de libertate emoțională și liniște sufletească.

S-a scris foarte puțin despre acest subiect. Cea mai mare parte a literaturii de recuperare se concentrează pe a deveni abstinent și pe a rămâne așa – și pentru un motiv întemeiat. Trebuie să punem dop sticlei și să-l păstrăm acolo, înainte de a putea lucra la alte probleme. Bill Wilson a recomandat clar această abordare. El a spus, mai întâi „tratamentul pentru băutură” și apoi „dezvoltarea unei maturități și a unui echilibru mult mai reale” (1958). Ruperea cătușelor dependenței este în mod necesar primul pas în recuperare. Dar odată ce obsesia și compulsia de a bea au fost eliminate, ne confruntăm cu: cum să trăim în abstinență.

Din ce în ce mai mulți dintre noi realizează că nu ne-am maturizat cu adevărat, că dezvoltarea noastră emoțională este oprită. Nu ne place cum reacționăm atunci când lucrurile nu merg așa. Suntem conștienți de dificultatea pe care o avem în a ne mângâia și a rămâne echilibrați atunci când suntem dezamăgiți sau răniți. Știm în secret că trebuie să creștem emoțional – că este ceva în neregulă cu modul în care reacționăm atunci când circumstanțele sau oamenii nu ne satisfac așteptările. Și pentru că am dezvoltat un anumit grad de perspectivă de-a lungul anilor, știm că problema noastră este creată de noi.

Dar ce putem face în privința asta? Unii dintre noi ar putea avea probleme în a accepta acest fapt. E greu de recunoscut că suntem încă imaturi, mai ales acum că suntem abstinenți. Dar dacă suntem sinceri cu noi înșine, nu ar trebui să fie prea greu să vedem că suntem imaturi. Dacă aveți vreo îndoială, întrebați doar câteva persoane care vă sunt apropiate. Dă-le permisiunea să-ți ofere feedback sincer despre reacția ta atunci când nu îți vezi de drum. S-ar putea să fii surprins de ceea ce îți spun. Cu toții avem probleme cu viața în termenii vieții.

Deci, iată dilema noastră: calitatea recuperării noastre este determinată de modul în care răspundem la problemele sau provocările din viața noastră. Dar pentru că nu știm cum să răspundem cel mai bine la aceste probleme, ajungem blocați și frustrați. Acesta este miezul problemei noastre. Din nou și din nou, ne așteptăm ca viața să se ridice la nivelul așteptărilor sau specificațiilor noastre. Când nu, încercăm să forțăm cuiul pătrat în gaura rotundă. Cerem imposibilul de la noi înșine, de la ceilalți și de la viața însăși. Și atunci suntem frustrați sau supărați când lucrurile nu merg așa cum am vrea noi. Uneori ajungem să ne simțim și deprimați sau anxioși. De multe ori, aceste reacții duc la o recidivă sau la o beție uscată.

Allen Berger, PhD

PARTEA ÎNTÂI

singurul scop

 Din: Limbajul inimii, p223

„Prima noastră datorie, ca societate, este să ne asigurăm propria supraviețuire. Prin urmare, trebuie să evităm distragerile și activitatea polivalentă. Un grup AA, ca atare, nu poate prelua toate problemele personale ale membrilor săi, cu atât mai puțin problemele lumii întregi.

„Sobrietatea – eliberarea de alcool – prin învățarea și practicarea celor Doisprezece Pași, este singurul scop al unui grup AA....Trebuie să ne limităm apartenenţa la alcoolici şi trebuie să ne limităm grupurile AA la un singur scop. Dacă nu ne ţinem de aceste principii aproape sigur ne vom prăbuși. Și dacă ne prăbușim, nu putem ajuta pe nimeni”.

Abstinenta, pe primul loc !

Iată rețeta Dr Bob pentru Sobrietate: 

Încredeți-vă în Dumnezeu, Curățați Casa, Ajutați-i pe alții.

 Problema nu este aceea de a da sau a nu da, ci de când şi cum să dăm. Iată unde se află diferenţa dintre reuşită şi nereuşită. Din momentul în care ne punem munca în slujba lor, alcoolicii încep să depindă de asistenţa noastră şi nu de Dumnezeu. Pretind tot soiul de lucruri, inclusiv faptul că nu pot birui alcoolul, până nu le rezolvă cineva nevoile materiale. Prostii. Unii dintre noi am îndurat lovituri foarte dureroase până să ne intre în cap adevărul. Cu serviciu sau fără, cu soţie sau fără, nu ne-am oprit din băut câtă vreme am depins de alţi oameni şi nu de Dumnezeu.

Gravaţi adânc în conştiinţa fiecărui alcoolic ideea că însănătoşirea lui nu depinde de nici o fiinţă umană. Singura condiţie pentru reuşită este ca el să creadă în Dumnezeu şi o conştiinţă curată.

(Big Book)

La pagina 98, cartea acoperă problema lucrului cu un prospect care este predispus să vă spună în mod constant că familia lui, slujba lui sau vreun alt angajament presant îl împiedică să-și facă munca. Nu spune să sugerezi sau să oferi această idee. Gravaţi adânc în conştiinţa; este un limbaj destul de puternic. Mesajul că orice va pune prospectul  înaintea sobrietății sale va fi cu siguranță pierdut apare aici atât de intens, ca urmare a experiențelor pe care pionierii noștri le-au avut în anii înainte de a fi scrisă această carte. Cartea Mare nu este o carte teoretică; este o carte experientiala. Ei nu vă spun ce cred ei; iti spun ce au vazut. În acei primi cinci ani, ei văzuseră în mod evident că mulți alcoolici acordau unui element exterior al vieții lor prioritate față de munca la pași și cădeau ca rezultat al acelei alegeri. Speranța lor este că, prin instituirea acestor avertismente, drumul nostru în recuperare ar putea avea mai puține gropi decât drumul parcurs de ei.

Step Twelve,When We Are In The Service Of Others, Are We ..

a patra mostenire

 Bill a lăsat o a patra moștenire (e vorba despre următoarea frontieră în recuperarea noastră: sobrietatea emoțională) relatându-ne cunoștințele pe care le-a dezvoltat despre sobrietatea emoțională în timpul dezvoltării sale emoționale și spirituale. Aceste perspective au fost discutate de Bill, însuși, într-o scrisoare pe care a scris-o unui prieten deprimat. Această scrisoare a fost ulterior publicată în Grapevine din ianuarie 1958 sub titlul „The Next Frontier: Sobrietatea emoțională.”

Iată un rezumat a ceea ce Bill a înțeles despre sobrietatea emoțională:

• Sobrietatea emoțională este o mai mare dezvoltare a unei maturități reale și a echilibrului în relațiile noastre cu noi înșine, cu ceilalți și cu un Dumnezeu așa cum îl înțelegem.

• Sobrietatea emoțională rezultă din creșterea emoțională și spirituală.

• Dependența emoțională interferează cu maturizarea noastră și, prin urmare, trebuie să fie abordată înainte de a atinge sobrietatea emoțională.

• Pentru că stima noastră de sine depinde de oameni, locuri și lucruri devenim foarte reactivi atunci când aceste surse de stima de sine nu fac ceea ce am avea nevoie să facă.

• Dependența emoțională creează dificultăți în a ne liniști și a rămâne echilibrați.

• Dependența noastră emoțională mută centrul nostru de greutate emoțional în afara noastră, în oameni sau împrejurări.

• Dependența noastră emoțională creează o altă stimă de sine validată și un sens reflectat de sine.

• Deoarece respectul nostru de sine depinde de ca lucrurile să meargă cum vrem noi, în mod inconștient încercăm să controlăm oamenii și circumstanțele pentru a ne asigura că vom fi iubiți și acceptați.

• Am fabricat un sine sau un sine fals despre care credeam că ne va asigura iubirea și acceptarea.

• Sinele nostru fals i-a manipulat pe oameni pentru a se supune cererilor noastre folosind una dintre următoarele strategii: 

1) dominație, rebeliune sau țap ispășitor; 

2) people-pleasing (a face pe plac); sau 

3) retragere emoțională.

• Bill a folosit prima strategie pentru a-i manipula pe alții și și-a dat seama că atunci când a încercat să îi potrivească pe ceilalți dominându-i și acest lucru nu a funcționat, a intrat în depresie.

• Pentru a crește, Bill și-a dat seama că trebuie „... să-și reteze dependențele emoționale defectuoase de oameni, de AA, de într-adevăr orice set de circumstanțe.”

• Dependența emoțională creează o nevoie de posesie și control al oamenilor și condițiilor care ne înconjoară.

• Dacă practicăm autoexaminarea ori de câte ori suntem supărați, vom descoperi că la baza reacției noastre este o dependență nesănătoasă și cererea ei nesănătoasă.

• Dependențele noastre paralizante trebuie rupte în profunzime și apoi putem cunoaște iubirea adultă sau matură.

• Trebuie să renunțăm continuu la aceste cerințe paralizante și apoi ne vom restabili autonomia emoțională.

Unpacking Bill Wilson's Fourth Legacy PDF - Allen Berger, PhD

De ce se spune că disperarea alcoolicului este un dar

Disperarea ne duce la un comportament repezit sau extrem. Ca alcoolici, nu suntem străini să fim disperați sau într-o stare de disperare. 

Bolnavi de alcool, mahmureală, tremurături, transpirații, poftă, obsesii – am trecut prin disperare – în cele din urmă, disperarea se schimbă. Dintr-o dată, nu suntem disperați să ne mai îmbătăm; suntem disperați să găsim o cale să nu o facem. Disperarea se numește un dar de recuperare, deoarece mulți consideră că băutul și consumul lor nu au devenit încă o situație disperată. Pentru cei care realizează că vremurile disperate necesită măsuri disperate, viețile lor pot fi salvate.

Disperarea este definită ca „ pierderea completă sau absența speranței. ” Băutura ne-a dat cândva speranță. Am sperat că nu va trebui să simțim durerea și disconfortul pe care le simțim în noi înșine. Am sperat că, din moment ce nu putem face durerea să dispară, alcoolul o va face pentru noi. Când am început să avem simptome de sevraj, cum ar fi tremuratul fără băutură sau să ne îmbolnăvim fără un medicament, am sperat că va dispărea. Speranța împotriva speranței ne-a făcut să continuăm să abuzăm de alcool cu perspectiva ignorantă că nu va fi mai rău. A facut. Mereu o face.

În cele din urmă, a venit un moment în care ne-am pierdut complet speranța în alcoolul nostru . El nu mai lucrează. Speranța este complet abandonată atunci când toleranța atinge un astfel de prag încât nu există nicio modalitate de a te îmbăta. Ne simțim fără speranță atunci când încercăm să luăm lucrurile în propriile mâini și să încercăm să renunțăm. Găsim repede că este o situație fără speranță, deoarece nu ne putem opri. Aceasta este disperarea. Nu putem continua să-l folosim. Nu putem renunța singuri. Suntem în suferință.

Pentru majoritatea oamenilor care nu au experimentat niciodată teroarea vie de a fi într-o astfel de stare din cauza alcoolului , acest lucru s-ar putea să nu sune ca un dar. Darul disperării este darul de a pierde speranța în droguri și alcool pentru a găsi speranța în recuperare. Fără darul disperării, mulți oameni continuă să caute speranță în toate locurile greșite. În mod tragic, cu alcoolul , aceasta poate fi o încercare fatală.

Speranța există în recuperare. 

Why Is Desperation Called A Gift? - Design for Change

Egocentrism

 Boala spirituală (egocentrismul), declanșează obsesia noastră mentală (nebunia minții care precede prima băutură), care declanșează pofta fizică (când ingerăm alcoolul). Cauza principală a tuturor necazurilor noastre este egoismul-egocentrismul.

Aceasta este imposibilitatea noastră interioară, numită uneori alcoolism netratat.

Sub egoism se află separarea de sursă. Pentru a vindeca de la rădăcină, trebuie să practicăm altruismul în toate formele lui. Pentru a ne trezi trebuie să învățăm cum se manifestă egocentrismul în noi personal.

Munca este ceea ce trebuie să fac pentru a rămâne bine spiritual. Trebuie să devin pe deplin dependent pe Dumnezeu, să fac inventar, să repar greșelile, să lucrez cu alții. 

Egocentrism = Ego.

Ego-ul îmi servește dorințele și nevoile, ceea ce are ca rezultat să fiu

egocentric și să manifest propria voință.

Ego = Separare de Dumnezeu

Prin urmare, cauza principală a tuturor problemelor noastre este:

Egocentrism și propria voință = Deconectare.

Soluția este o trezire spirituală – schimbarea personalității – încredere completă în Dumnezeu,

Centrat pe alții = Conexiune cu Dumnezeu.

Pasul 1 - împărtășire

 Pasul unu: Am recunoscut că suntem neputincioși față de alcool, că viața noastră a devenit de necontrolat.

Esența acestui pas este predarea, ceva care este greu de făcut în orice împrejurare. Avem o abilitate uimitoare de a nega, de a justifica și de a apăra atunci când suntem în chinurile unei dependențe active. Pentru mine, a recunoaște că sunt neputincios a durat ceva timp și chiar mai mult să văd cum viața mea devenise de necontrolat. Știam că am o problemă, mă gândeam doar că pot găsi o modalitate de a controla problema. Cu cât încercam să o controlez mai mult, cu atât problema devenea mai gravă.

Dar vestea bună este că, odată ce m-am predat în cele din urmă ideii că sunt neputincios, soluția a devenit clară... nu ușoară, dar clară. Și până astăzi, primul pas este ca antidotul la gândul la o băutură sau un medicament.

Așa că Pasul Unu mă ajută la recuperare, dar iată cum mă ajută în viața de zi cu zi .  Substanțele care alterează mintea  nu sunt singurele lucruri asupra cărora sunt neputincios. Viața mea poate deveni încă de necontrolat fără a lua o băutură sau un drog. Dacă încerc să controlez acele lucruri asupra cărora nu am control, viața mea își pierde brusc liniștea pentru care am luptat atât de mult, iar primul pas mă ajută să-mi țin toate gândurile în frâu, nu doar pe cele referitoare la substanțele care creează dependență.

Când oamenii pe care îi iubesc se comportă în moduri cu care nu sunt de acord și mă lupt să-i fac să vadă că drumul meu este cel bun, viața mea devine de necontrolat.

Când apar situații care sunt nedrepte și sunt revoltat de nedreptate, viața mea devine de necontrolat.

Când sunt plin de teamă pentru un eveniment viitor sau plin de regret pentru un eveniment trecut, viața mea devine de necontrolat.

Când sunt fixat pe ceea ce este în neregulă în viața mea, în loc să fiu recunoscător pentru tot ce este bun, viața mea devine de necontrolat.

În fiecare dintre aceste cazuri și în multe altele, pur și simplu admiterea că sunt neputincioasă față de acești oameni, față de viitor, față de trecut, față de atâtea lucruri , mă eliberează de sentimentele negative care le însoțesc și îmi permite să-mi amintesc ceea ce pot controla și îmi redă sănătatea mentală.

Postat de themiracleisaroundthecolter