BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 7 iulie 2018

dialogul cu noi insine

<<O persoană ajunge, într-un final, să creadă ceea ce continuă să își repete ea însăși, indiferent dacă este adevărat sau fals.>>
--Napoleon Hill

Mai intai am fost atent la mesajele transmise la intalniri de ceilalti membri AA. Apoi am inceput sa fiu atent la mesajele pe care mi le transmit mie insumi.
Dialogul interior are o putere extraordinara. Deseori mi-a determinat comportamentele. Sunt constient acum ca este alegerea mea în privința direcției în care curge acest dialog interior. Pot sa validez propriul simț al valorii cu mesaje pozitive, asa cum pot sa ma pun singur la pământ cu unele negative. 
Și totuși cat de usor cad în tipare negative de gândire!

Ca atât de multe alte aspecte ale vieții, devenim competenți în ceea ce practicăm regulat. Exercițiul zilnic, folosirea afirmațiilor pozitive poate aduce o contribuție profundă bunăstării și disponibilității de a crește și învăța, încât poate schimba cursul vieții. 
Tot ce avem de făcut este să dezvoltăm o disciplină de a face din aceste mesaje zilnice un obicei. În această practică aliniem viziunea proprie celei a lui Dumnezeu, care ne acceptă pe de-a întregul exact cum suntem.

Ce sa imi amintesc azi:
Sa fiu ATENT la dialogul interior, astfel incat, cand voi comunica cu mine insumi sa nu-mi transmit mesaje nepotrivite.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu