BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 14 iulie 2018

FOCUL!

Daca bagam mana in foc, este nevoie de cineva care sa ne spuna sa o scoatem de acolo? Este nevoie sa facem o alegere, sa decidem daca sa o retragem sau nu din foc?
Cand mana incepe sa friga, se misca din calea focului. Nu e nevoie sa o directionam noi, se retrage singura.
In acelasi fel, odata ce constientizam si intelegem ca un gand neadevarat produce suferinta, ne indepartam in mod natural de el, il lasam sa treaca.
Astfel, nu ne mai razboim cu lumea si cu noi insine.
Cand ne certam cu realitatea, pierdem. Realitatea este asa cum este, lucrurile se intampla asa cum trebuie sa se intample. Cand ne opunem si credem altceva, experimentam tensiuni si frustrari.
Lucrand Programul astfel de practici se intampla si vin in mod natural.
Doar știm că obișnuiam să ne rănim singuri si că acum nu o mai facem.
Așa cum mâna se retrage singură din foc.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu