BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 8 decembrie 2016

ADRIAN NUTA - fragmente


"Fericirea este ceva natural în acelaşi fel în care sănătatea este ceva natural.
Fericirea este normală. Este dreptul tău din naştere. Este natural să fii relaxat şi fără griji, ca un copil sigur de iubirea părinţilor. Nefericirea este o boală. Este ceva anormal
Observ însă un paradox. Societatea prosperă pe seama nefericirii. Suferinţa a devenit cea mai profitabilă investiţie, lată cum: stai într-o garsonieră într-un bloc comunist şi eşti nefericit din cauza asta. Soluţia este să munceşti ca un apucat şi să te împrumuţi la bancă pentru 30 de ani (interval în care să dai înapoi o sumă dublă). Astfel te vei muta la 3 camere şi, în sfârşit, vei fi şi tu fericit. Tu (un altul) ai deja ditamai vila. Dar n-ai iubită.
Materia primă a psihoterapiei este nefericirea.
Pe de altă parte, nefericirea este atât de extinsă, încât dacă eşti fericit trebuie să dai explicaţii. Pentru a vedea cât de absurd este totul, gândeşte invers: atunci când eşti sănătos te întrebă cineva de ce eşti sănătos? „Dumnezeule, arăţi aşa de sănătos, ce-i cu tine?" Nu te duci la medic: „Hei, doctore, e ceva ce nu înţeleg. De unde m-am ales cu sănătatea asta minunată?" De ce nu faci asta? Pentru că a fi sănătos e ceva natural. Şi a fi fericit este la fel de natural! Este ciudat să întrebi „De ce eşti fericit?", după cum e ciudat să întrebi „De ce eşti sănătos?" Fericirea şi sănătatea sunt la fel de naturale.
Fericirea este suspectă.
Ei bine, totul este permis, dar nu orice este folositor.
Nu ai cum să-L iubeşti pe Dumnezeu înainte de a-L cunoaşte.

„Conflict" se numeşte situaţia în care o parte a minţii încearcă să controleze o alta, în mod fals evaluată ca rea, imorală sau diabolică.
Miza acestei vieţi este timpul. Dacă totul merge „ca pe roate", ai timp din abundenţă. Timp pentru ce? Pentru a fi fericit! Ţi s-a întâmplat vreodată să ajungi simultan cu metroul în staţie, apoi să urci la suprafaţă unde tocmai sosea autobuzul, după care să cobori pentru a urca în tramvaiul care a închis uşile imediat după tine? Asta e coordonarea de care îţi vorbesc, doar că nu în afara ta, ci înăuntrul tău şi nu la nivel biologic, unde s-a produs deja, ci la nivel psihologic.
Corpul este lucrarea de doctorat a Sinelui. Corpul este pământul, spiritul este cerul. Iar unitatea lor ai putea fi tu.
Relaxare, prospeţime fizică şi mentală, bucurii subtile, de natură spirituală, asta e lumea Sinelui
Eşti sănătos? îţi simţi corpul? Corect. Doar corpul bolnav ajunge în conştiinţa Eului.
   Cel mai redus consum de energie din lume: aceea de a fi Conştient. >>


Niciun comentariu: